Amintiri

Femeie ce ai coborât de la munte
într-o noapte când eram amândoi părăsiți
aveai o tristețe ștampilată pe frunte
de departe păream oarecum fericiți
te revăd iar și iar cum intri-n poveste
scuturată de ani parca-a fost chiar aseară
amintirile mă poartă spre arii celeste
rămâi pentru mine o perpetuă vară
și zâmbetul tău traversat de regrete
mă doare acum când mă scutur de toamnă
femeie cu suflet din alte planete
rămâi pentru mine o perpetuă rană.

@Rareș Pintea/ Amintiri

Cu dracii beau

Când mor şi crucile mă dor
de ceaţă, vifor sau tăcere
lungit pe câmpul de mohor
cu dracii beau ultima bere.

Să-mi cânţi o hore trăgănată
ca mierea fie-al tău cuvânt
fecioare lutul să mi-l bată
ca să tresar şi în pământ.

Băută, fără vreun veşmânt
să vii la crucea mea, pe lună,
întinsă peste- al meu mormânt
să mă iubeşti ca o nebună.

@Rares Pintea/ Cu dracii beau

Neguri


eu m-am iubit cu fata pădurii,
şopti umbra, mai încet, mult mai înlăuntrul său,
apoi am murit, cred…

lacrimile meşterului au căzut pe lemnul mângâiat cu drag
şi au săpat cuvinte nevăzute
albastrul lemnului era acum săgetat de litere aurii,
mâna sa mângâia absent crucea

privirile lor s-au întâlnit, posibil accidental;
ea, cu ochii de un verde dureros, arhaic,
cu sânii imenşi sprijiniţi pe masă;
căutând sprijin în ochii lui
negăsindu-l
ochii lui erau absenţi încă
ochii lui purtau cenuşa trecutului sfărâmată între pleoape
inima lui, acoperită de zgura amintirilor…

dar privirile lor s-au întâlnit;
ea a tăcut insă; el nu a răspuns
apoi fluierul a tăcut şi lacrimile s-au oprit;
ceaţa continua să persiste,
lăsând capetele lor să plutească nefiresc,
capete fără trupuri,
amintiri fără viitor, gânduri lipsite de ecou…

fata cu ochi verzi, dureroşi, deveni şi mai frumoasă,
nici ea nu suporta atâta frumuseţe;

se lăsă să alunece cu totul în ceaţă
el oftă doar
cel care s-a iubit cu fata pădurii nu avea umbră,
ştia oare?

@Rareș Pintea/ Neguri

Primordial


îşi aprinse pipa
medită apoi
de trei ori
rezistă ispitei
pipa sa
de decor până atunci
fumegă
apoi începu să adie un vânt călduţ,
straniu,
frunzele copacilor de pe marginea digului
începură să se desprindă una câte una;

un fior îl străbătu
transversal
i se făcu frig din interior
se îmbrăcă deci.
paşii îl purtau pe dig
plutind parcă
frunzele se desprindeau tot mai des
deşi vântul contenise deja
definitiv
în urma sa,
digul se transforma tăcut in nisip,
se împrăştia apoi
sub forţa neutră a uitării
îşi încheia existenţa efemeră;

se trezi pe malul apei
singur.
privind adânc în adânc.
ascultând sunete primordiale.

@Rares Pintea/ Primordial

Toată viața…

Toată viața mea
încape într-o lacrimă.
Dacă ai pune-o în ochiul drept
ai vedea cât am plâns și cât am zâmbit.
Dacă ai pune-o în ochiul stâng
ai vedea câte cărări am rătăcit
căutându-mă.
Dacă ai lăsa-o să se odihnească
pe buzele tale înflorite
de amintirea unei amintiri oarecare
ai simți câtă sare mi-a oblojit rănile
ori poate dulceața întâmplătoare a unei clipe.

@Rares Pintea/Toată viața…

Autobuzul electric





autobuzul electric
e nou și curat
pasageri    
cu ochii în telefoane
călătoresc
visând
și vorbind cu prietenii
din alte lumi

o studentă
e fericită că 
a luat toate examenele
a fost greu
spune ea
mi-am rupt blugii
în genunchi
de la atâtea teste

o tanti
dictează o rețetă
de prăjitură 
nu e greu
spune ea
soțul o să te aprecieze
ca altădată

un acordeon
vestește sărbătorile
se proptește
în fața mea
și mă privește insistent
nu e greu
îmi șoptește
plumburiu oarecum

în autobuzul electric
toate sânt vechi.

@Rares Pintea

Caterina

Acolo a redescoperit-o pe Caterina
într-o zi umedă
cînd ploaia mătura nervoasă iarba
despuind-o de amintiri

da, Caterina cea blondă
mângâind cu pletele-i unduioase
în fiecare zi
sărăcia satului elen

era o zi umedă
când Caterina s-a întrupat
în lumină
pentru noi, păcătoșii.

Toamna

Cu fiecare toamnă întineresc…
mă cuprinde treptat euforia
mă învălui în tangouri despletite
capăt culoare în frunze
şi aranjez stelele pe cer.
Ştiu, voi nu vedeţi asta
nu auziţi frunzele dansând
pe acorduri argentiniene
dar din încreţiturile pielii
îmi răsar amintiri frumoase.
Toamna, muzica stelelor
are ecou în inima mea
culorile pastelate
se aştern pe chipul meu
sub formă de zâmbet.

Să nu bei din izvorul tinereţii

Să nu bei din izvorul tinereţii
chiar dacă toamna
ţi se pare frumoasă
mai bine acoperă-te cu
melodiile frunzelor
ascultă vântul
alunecând pe coastă.
Nu asculta şoapta florii
însingurate pe câmp
înviorată
de bruma rece a dimineţii.
Singurătatea ei-
cal troian
cu potcoave de plumb.
Nu te îmbăia în apa
aparent limpede a tinereţii
până şi grecii ştiau
că e doar o ceaţă înşelătoare.
Fereşte-ţi amintirile
de smogul prezentului
o să-ţi fie de folos cândva
la marginea vieţii
când ultimul tău zâmbet
se va întipări suav
pe chipu-ţi cernit.