Acasă » Uncategorized » Pescarul

Pescarul


Vasile era cel mai vechi pescar de pe Balta lui Năsui. Toţi ceilalţi pescari apăruseră acolo după el şi asta îi conferea un statut aparte, chiar dacă neoficial. Mulţi spun că bătrânul Vasile e un tip ciudat, într-o ureche. De dimineaţa pănă seara târziu îl puteai găsi în mijlocul lacului, într-o bărcuţă veche de lemn în care intra apa prin toate încheieturile, cu picioarele atârnând în apă şi cu undiţa crescută din mâna dreaptă. Deşi era cel mai vechi undiţar rar se nimerea să prindă vreun peşte şi dacă se întâmpla asta, Vasile îl elibera cu blândeţe din cârlig, părea că îi şopteşte ceva la ureche, parcă îşi cerea iertare, apoi îi dădea drumul în apă, privindu-l gânditor până ce nefericitul se scufunda în adâncuri. Nimeni nu l-a auzit vorbind vreodată, toţi ştiau că e surd şi mut, precum peştii din lac. Barba lui sură se apropia ameninţător de brâu şi era aşa de încâlcită încât unii erau gata să jure că în ea îşi făcuseră sălaş viermi şi alte gângănii pe care le folosea drept momeală.
Era singur într-o seară când a găsit un peştişor aproape leşinat pe o lespede de piatră, pe marginea lacului. Era frumos colorat în nuanţe de galben şi portocaliu. L-a luat în palmă şi cu grijă şi-a scufundat mîna în apă. I-au trebuit mai bine de cinci minute până a început să deschidă gura şi să trimită apa salvatoare printre branhii. A început să-i aplice manevrele de resuscitare pe care le găsea potrivite situaţiei, alternând gimnastica aripioarelor pectorale cu scufundatul în apă şi până la urmă şi-a revenit complet. Înainte de a-i părăsi palma a stat o clipă şi l-a privit ţintă în ochi. Cred că dorea să-i mulţumească. Apoi, cu o zvâcnire scurtă a cozii a plecat în adâncuri.
Adoua zi, peştişorul se apropie timid de barca pescarului. O vreme înotă nehotărât, apoi se apropie de picioarele lui Vasile şi începu să-i cureţe pielea moartă de pe degete. Mult timp peştişorul urmă acest ritual, până ce picioarele omului deveniseră curate ca în tinereţe. Când termină, barba pescarului se albise de tot şi ajungea acum până la oglinda apei. Într-o dimineaţă peştişorul făcu un salt curajos, se prinse cu aripioarele de barba bătrânului şi urcă anevoios, până ajunse pe obrazul omului. Cu siguranţă îi şoptea ceva la ureche, fiindcă bătrânul înclina din când în când capul, aprobator.
Cu un salt spectaculos peştişorul reveni în apă, privindu-şi întrebător prietenul.
Vasile se ridică fără grabă din barcă. La început nesigur, făcu primii paşi. Apoi se depărtă fără grabă, păşind pe apă cu o naturaleţe de invidiat. Aşa a fost văzut pentru ultima dată, dispărând în ceaţa care învăluia lacul.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.