Acasă » Uncategorized » Vizita

Vizita


Nevastă-mea a fost o singură dată pe insulă. Cred că avea nevoie de bani şi se gândea să-mi ia câteva pânze să le vândă. Era elegantă şi toată numai un zâmbet. Aşa făcea întotdeauna când dorea ceva. Am coborât puntea, încă o foloseam, şi am învitat-o în colibă. Când a văzut mulţimea de tablouri cu Măriuca în diferite ipostaze, zâmbind, tristă, melancolică, pierdută, a izbucnit furioasă. Cine e fufa asta cu picioare de cal? Cu ea mă înşeli? Ea îţi mănâncă banii? A uitat pe loc de politeţuri şi zâmbete. Am murmurat doar, care picioare de cal? Alea pe care le-ai desenat! Nu vedeam nici un picior de cal, dimpotrivă, Măriuca chiar are picioare frumoase, aşa că am zâmbit îngăduitor. Am pus totul pe seama geloziei şi am schimbat subiectul. Asta a înfuriat-o şi mai tare. A pus mâna pe un tablou pe care apucasem să îl înrămez şi mi-a dat cu el în cap. Pânza s-a rupt şi rama îmi atîrna acum de umeri. Capul îmi ieşise prin tablou şi cred că arătam destul de caraghios şi de surprins, fiindcă a început să râdă. Un râs chinuit, strecurat printre buzele rujate excesiv. Nu îmi venea să râd dar am hotărât să rămîn calm. Am luat ibricul şi cu gesturi lente am turnat în el apă. De mentă sau de muşeţel? am întrebat-o cât se poate de serios. Încercam să fac pe gazda dar nu a ţinut figura. A ieşit val-vârtej afară, călcând toate florile care i-au ieşit în cale. Cu tocurile ei înalte a păşit grăbită pe punte, cu gândul să plece cât mai grabnic. Un toc i s-a încurcat printre scânduri şi a căzut în apă. Nu ştia să înoate, a început să se zbată şi să ţipe după ajutor. Am prins-o de un picior şi cu greu am scos-o din apă. Stătuse destul de mult cu capul sub apă, abia mai respira. A trebuit să-i fac respiraţie gură la gură ca să-şi revină. Peştişori coloraţi săreau din cutele şi buzunarele hainelor din când în când. Poate am fost prea pasional când încercam să o readuc la viaţă, fiindcă atunci când şi-a revenit m-a cuprins cu braţele şi m-a sărutat pătimaş. A oftat prelung, încolăcită de gâtul meu, nu am rezistat tentaţiei, era încă o femeie frumoasă după care bărbaţii întorceau capul. Ne-am iubit acolo, pe puntea şubredă, cu patimă şi oarecum fără voia noastră, ca o aducere aminte a vremurilor de demult. Încă simţeam atracţie fizică unul pentru altul chiar dacă mai tot timpul ne certam. Amândoi am ştiut că a fost scena de adio. A plecat melancolică, fără să zică nimic, cu pantofii în mână, udă leoarcă, împrăştiind în jur stropi de apă. O aştepta un Mercedes, puţin mai departe. Nu a revenit niciodată pe insulă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.