Îi plăcea să o privească cum doarme. Pe la trei, luna apărea de după blocuri şi se furişa tăcută, cu paşi de satin. O mângâia cu degete-i palide pe chip, pe umerii goi, pe sâni.
Nu-i plăcea să vadă oameni dormind. De regulă sânt hidoşi, le cade faţa, le curg bale din gură.
Dar ea devenea un copil. Întinerea cel puţin cu zece ani. Chipul ei angelic îl ţinea treaz ore în şir.
Uneori o atingea cu buzele, uşor ca o adiere de vânt.
Ea zâmbea şi ofta uşor.
Îi plăcea să creadă că lui îi zâmbeşte.
Într-o noapte un fluture s-a desprins din zâmbetul ei. I-a urmat altul şi altul, până ce au întunecat fereastra. Apoi au pecat spre alte zări, cu aripile străpunse de razele lunii.
A rămas doar o urmă pe pernă, în formă de zâmbet.
Uneori luna îşi trece degetele palide peste ea.
Acasă » Articole etichetate 'ganduri'
rares pintea 