Tenis

Se ştiau de mult dar nu au jucat niciodată până acum deşi amândoi îşi doreau asta.
Primul set s-a derulat aproape în anonimat. Doar câţiva prieteni asistau la meci aşteptând să se întâmple ceva interesant. A fost un set cuminte, părea mai mult un fel de badminton. Mingea avea formă de fluture şi zbura peste fileu descriind curbe ample. Jucătorii purtau cămăşi albe de in topit. Între două mingi sorbeau dintr-o cafea insipidă, zâmbindu-şi angelic. Terenul era acoperit cu flori de câmp şi se părea că meciul se va termina indecis.
În setul secund meciul s-a mai animat. Au început să vină spectatori în arenă atraşi de ritmicitatea loviturilor, de icnetul jucătorilor supuşi la un efort tot mai serios. Au început să servească cu mai mare artă, mingile aveau acum o traiectorie insinuoasă, lovite cu măiestrie şi efect descriau curbe înşelătoare. Tot mai des erau prinşi pe picior greşit şi asta îi făcea să îşi piardă calmul, luciditatea.
Ultimul set a fost cu adevărat de neuitat. Intraţi în ritm, adversarii se priveau în ochi şi îşi serveau aşi după aşi. Fiecare minge lovea la fix în zona mai puţin acoperită, transformându-se în puncte preţioase. Pe feţe se adunaseră broboade de sudoare. Chipurile lor deveniseră crispate de efort. Tribunele erau în delir. Asistau la un meci adevărat, propulsat de pasiune, încrâncenare, ură.
După ultima minge s-au prăbuşit pe teren, cu faţa spre cer, în uralele publicului. Fiecare credea că a câştigat. Erau prea agitaţi să mai privească tabela. Oricum, sentimentul de învingător era mai important decât scorul real. Acesta se poate răsturna la meciul următor, nu? Dar victoria trebuia savurată acum. Cupa trebuia golită până la fund. Adversarul trebuia privit în ochi, să înţeleagă că e învins. Nu conta că se ştiau de o viaţă. Nu conta că erau prieteni.
Se pare că victoria devenise mai importantă decât prietenia.